Prajituri marmorate cu ciocolata

O alta “readaptare” dupa una din retetele din cartea adusa de prietena mea din SUA. Spun readaptare, deoarece am modificat usor cantitatea unora din ingrediente si am si preparat-o sub o alta forma. In reteta originala, aceasta prajitura era lasata sub forma rotunda, intreaga, ca un blat de tort. Eu am ales sa o transform in miniprajiturele, pe care le-am decorat cu o glazura de ciocolata, de asemenea, cu efect marmorat. Deci si voi puteti alege, ca si prezentare finala, una din cele 2 variante. Pentru miniprajiturele, veti avea nevoie, pe langa forma de tort de 22 cm si de un inel pentru fursecuri cu diametrul de 8-9 cm. Iar pentru obtinerea efectului marmorat, de un bat pentru frigarui sau de o scobitoare.


Ingrediente (tava 22 cm / 8-9 prajituri):

  • 130 g faina
  • 160 g unt moale/margarina prajituri
  • 160 g zahar
  • 4 oua
  • 1 lingura cu varf de cacao
  • 1 lingurita esenta vanilie
  • 1 lingurita esenta de rom
  • 2 lingurite praf de copt
  • 1 varf de sare

Ingrediente decor ciocolata:

  • 100 g zahar pudra cernut
  • 1 lingura de cacao
  • 2 linguri apa fierbinte
  • 30 g ciocolata alba

Preparare

Pentru ca atunci cand bagi prajitura in cuptor, acesta trebuie sa fie incins, se aprinde inca de pe acum la 170°. Se unge tava cu unt, iar pe fundul acesteia se pune hartie de copt (decupati un cerc de dimensiunea fundului tavii).

Cerneti faina si praful de copt intr-un bol mai mare. Puneti untul, zaharul, ouale si vanilia si mixati la viteza mica pentru circa 2 minute. Acum, jumatate din aceasta compozitie o varsati intr-un alt bol, alaturi de esenta de rom si cacaoa cernuta. Se mixeaza pana la omogenizarea completa. Pentru a se obtine efectul marmorat, se pun in tava cate o lingura din fiecare compozitie. Incercati sa nu puneti 2 linguri de aceeasi culoare, una langa cealalta.

Odata terminate ambele compozitii, cu coada lingurii trasati linii curbate la suprafata compozitiei, pana cand obtineti efectul dorit. Este important, asa cum am spus, ca lingura sa nu intre pana la fundul compozitiei, ci sa ramana la suprafata. Vedeti si aici cum am folosit aceasta tehnica. Nivelati apoi usor si dati la cuptor. Se coace pentru 30-35 de minute (faceti testul scobitorii).

Cand este coapta, o mai lasati pentru 5 minute in cuptorul stins, cu usa putin deschisa, apoi o puneti, rasturnata, pe un gratar, unde o veti lasa pana se raceste complet.

Decorarea

Prajitura se taie in doua straturi, asa cum se face la torturi. Cu inelul de 8 cm se taie cercuri din ambele straturi, punandu-se separat cele de jos, de cele din stratul de sus.

Se cern zaharul si cacaoa, apoi puneti apa fierbinte si amestecati foarte bine. Puneti o parte din glazura obtinuta pe suprafata cerculetelor inferioare. Peste acestea se pun celelalte cerculete, astfel incat veti obtine 8-9 minitortulete. Restul de glazura se intinde pe partea superioara a acestora. Ciocolata alba se topeste pe baie de aburi, apoi se pune imediat, din loc in loc, cu ajutorul unui bat de frigarui/scobitoare, pe suprafata prajiturelelor. Dupa ce ati pus pe o prajitura, tot cu betisorul, veti trasa linii curbe prin ciocolata si pe suprafata glazurii. Asa cum ati facut si cu prajitura, inainte de a o pune in tava.

Abia dupa ce ati ornat o prajitura, puneti ciocolata pe urmatoarea, altfel se va intari si nu veti mai obtine efectul marmorat. Deci faceti cate o prajitura, pe rand. Pentru ca ciocolata sa ramana cat mai fluida, recipientul in care se afla, trebuie sa ramana in apa fierbinte. Iar daca si aceasta se raceste pana apucati sa decorati toate prajiturile, o reincalziti si pe aceasta. Dupa ce ati terminat, lasati prajiturile 15-20 de minute deoparte, pana se mai intareste glazura.