Tort cu crema de ciocolata alba si cocos caramelizat

Acesta a fost tortul pe care l-am facut cu ocazia zilei de nastere a baietelului cel mic. A trecut aproape o luna de atunci, dar abia acum i-a venit randul sa-l scriu. Am ales, ca si la tortul cu crema ganache, un pandispan alb, adica unul la care nu am folosit si galbenusurile. Si asta nu doar pentru ca nu prea imi plac blaturile galbui, ci si pentru ca aveam mai multe albusuri ramase, de cand facusem niste bezele. Daca preferati sa folositi oul intreg, folositi aceasta reteta.

Ca si crema, de aceasta data am ales ceva nou. Ne-au placut mult Trufele de ciocolata alba si nuca de cocos, asa ca am zis ca ar fi o idee buna de a le transforma intr-o crema. Si nu am gresit, pentru ca si noua si copiilor a placut foarte mult. Blatul l-am insiropat pur si simplu cu lapte usor indulcit. Ce poate fi mai potrivit la un tort pentru copii?😊 Ca tot vorbim de blat, si de aceasta data l-am copt in 3 tavi, in loc sa-l coc intr-una singura si apoi sa il feliez. In acest fel, tortul iese mult mai inalt. Va sfatuiesc si pe voi sa investiti in 2-3 tavi de aceeasi dimensiune, pentru coacerea blaturilor de tort. Eu mi-am cumparat din cele ieftine, nu „de firma” si sunt foarte multumita de ele.

Pentru decorarea tortului, am ales sa-l imbrac in crema de unt, deoarece imi trebuia un strat aderent, pe care sa se lipeasca decoratiunile din zahar. Iar pentru ca ciocolata normala, ca sa zic asa, nu poate lipsi chiar cu desavarsire din tortul unui copil, i-am acoperit partea superioara cu un ganache de ciocolata. Mai departe, va ramane doar sa cumparati lumanarele, cat mai colorate si eventual, bombonele, la fel, cat mai viu colorate.


Ingrediente blat (20 cm):

  • 7 albusuri la temperatura camerei
  • 420 g faina
  • 330 g zahar
  • 3 pliculete zahar vanilat
  • 240 g unt/margarina prajituri moale
  • 340 ml lapte concentrat (7% grasime)
  • 16 g praf de copt
  • lapte indulcit pentru insiropat
  • 1 varf de sare

Ingrediente crema de ciocolata alba si cocos:

  • 140 ml smantana pentru frisca
  • 400 g ciocolata alba
  • 100 g zahar
  • 40 g unt/margarina prajituri
  • 80 g fulgi cocos
  • 50 ml apa
  • 1 lingurita vanilie

Ingrediente crema de unt:

  • 150 g unt/margarina prajituri (minim 80% grasime)
  • 250 g zahar pudra
  • 1 lingurita esenta vanilie
  • 1,5 linguri lapte la temperatura camerei

Ingrediente decor:

  • 100 g ciocolata (40% cacao)
  • 100 ml smantana pentru frisca
  • circa 80 confetti din zahar
  • bombonele colorate

Prepararea blatului

Gasiti aici toti pasii pentru prepararea blatului; nu ii voi mai rescrie.

Prepararea cremei de ciocolata si cocos

Pentru aceasta crema, se incepe cu caramelizarea cocosului:

Zaharul si apa se pun intr-o craticioara cu fundul gros, antiaderenta (1) si se lasa la foc mic pentru 5-6 minute, pana se topeste zaharulse devine auriu (2). Lasand in continuare la foc mic, se pune cocosul si se lasa circa 1 minut, amestecand incontinuu, pentru a nu se transforma in bulgarasi. Cand este gata (3), se transfera si se lasa la racit.

Ciocolata, untul si smantana pentru frisca se pun intr-o craticioara antiaderenta si se topesc impreuna (4) la foc mic, amestecand des. Le topiti si la bain-marie, daca va este mai simplu asa. Cand sunt topite, se stinge focul, se pune vanilia si se amesteca. Se pune apoi cocosul caramelizat si se incorporeaza bine (5). Se lasa la racit, apoi se da frigider entru o ora sau pana cand se intareste usor.

Crema va fi folosita exclusiv pentru umplerea tortului, nu si pentru exterior. Se pune pe un platou, unul din cele trei blaturi si se insiropeaza cu lapte indulcit. Crema se pune intr-un pos caruia ii taiem varful (circa 2cm latime) si punem peste blat, in sens circular, umpland toata surafata acestuia. Folositi cam jumatate din crema; daca este nevoie, peste primul strat de crema, mai adaugati un altul, dar fara a depasi jumatate din cantitatea totala de crema. Se pune deasupra al doilea blat, se insiropeaza cu lapte si se intinde restul de crema.

La sfarsit se adauga si al treilea blat (6), de asemenea usor insiropat. Se da la frigider pana este gata crema de unt.

Prepararea cremei de unt si ornarea tortului

Se mixeaza untul si vanilia la viteza medie, pentru 2 minute. Se adauga zaharul pudra cernut si se continua mixarea la viteza medie, pana la omogenizare, apoi se creste viteza si se mai mixeaza 30 de secunde. Se pune laptele si se mixeaza.

Se imbraca apoi tortul cu un strat subtire, de unt. Acesta prim strat are rolul de a tine in loc firimiturile blatului, nu este cel final, asa ca nu trebuie sa fie perfect. Odata imbracat, se da la frigider pana se intareste untul. Tot la frigider veti tine si bolul cu crema de unt, dar doar jumatate din timp.

Odata intarit primul strat, se imbraca tortul in restul de crema de unt. La decorarea pe care am ales-o, nici acest ultim strat nu are nevoie sa fie perfect, pentru ca oricum va fi acoperit cu decoratiunile din zahar. Daca v-a luat mai mult timp imbracarea tortului in zahar, iar crema de unt s-a inmuiat prea rau, il mai dati la frigider pentru 10-15 minute. Apoi il acoperiti, exceptand partea superioara, cu confetti din zahar. Am vazut doua sau trei modalitati de a face acest lucru, una dintre ele fiind rularea tortului prin confetti. Dar aceasta varianta cred ca ar functiona doar la torturile micute. Eu am ales sa „arunc” pur si simplu cu confetti pe el, de aproape. Odata prinse o parte din ele, le puteti pune pe restul, cu mana. Adica asezandu-le in mana si pur si simplu lipind palma de tort. Procedati asa, pana umpleti toate spatiile libere. Dati apoi la frigider pana se reintareste crema de unt.

Cand crema este aproape intarita, se pregateste ganache-ul de ciocolata. Pentru aceasta, se topesc impreuna smantana si ciocolata, fie la bain-marie, fie intr-o craticioara cu fundul gros. Odata topite si bine omogenizate, se dau de pe foc si se lasa cateva minute, pentru a se raci usor. Nu trebuie lasata mai mult, pentru ca s-ar ingrosa prea rau. Cand s-a mai racit putin, iar crema de unt de pe tort este foarte bine intarita, se decoreaza tortul. Turnati pur si simplu ganache-ul pe partea superioara a tortului, in fir si in sens circular. Apoi, cu ajutorul unei spatule, impingeti usor crema inspre marginile tortului, astfel incat sa curga, dar nu foarte mult, pe lateralele tortului. Dati apoi la frigider, pana se intareste ciocolata. Cand este totul gata, nu va ramane decat sa mai puneti cateva lumanarele si bombonele cat mai colorate.

Acest tort, chiar daca nu are un diametru mare, este inalt, asa ca este suficient pentru 10-12 persoane. Daca vreti sa-l faceti mai mic, folositi ingrediente pentru 2 tavi, in loc de 3. Pentru aceasta, inmultiti absolut fiecare ingredient din reteta, cu 0,7. Pentru a intelege mai bine cum sa modificati ingredientele dintr-o reteta in functie de tava dorita, gasiti aici tot ajutorul de care aveti nevoie.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.