Pizza dubla (reteta simpla)

O alta reteta inspirata dintr-o poza vazuta pe internet. O pizza dubla sau, mai exact, in doua straturi. Noua atat de mult ne place pizza, incat, atunci cand fac, trebuie sa pregatesc vreo 2-3 tavi. Iar asta, automat, inseamna si stat mai mult in bucatarie. Unul din lucrurile care-mi plac mult la aceasta pizza dubla, este ca injumatatesc timpul pe care trebuie sa-l petrec langa cuptor.

Ca la aproape orice pizza pe care o fac, folosesc un sos facut de mine. L-am folosit si la Pizza Margherita Pizza Margherita.Nu se compara cu cele din comert. Este foarte simplu de facut si nu pot sa va descriu ce arome imprastie in bucatarie. Ca si topping, puteti folosi, bineinteles, orice doriti. Eu, de aceasta data, ca si mezel, am ales sa pun cremwursti.


Ingrediente blat (tava 35×43 cm):

  • 650 g faina
  • 390 ml apa calduta
  • 1 lingurita zahar
  • 11 g drojdie uscata/ 33 g drojdie proaspata
  • 2 lingurite sare
  • 4 linguri ulei masline

Ingrediente sos:

  • 400 g rosii din conserva
  • 3 linguri ulei masline
  • 2 catei usturoi
  • 2 lingurite zahar
  • 2 frunze dafin mici/1 mare
  • 1 lingurita oregano
  • 1 lingurita busuioc uscat/4-5 frunze proaspete tocate
  • sare si piper dupa gust

Ingrediente topping:

  • 275 g mozzarella (150g rasa, 125g feliata)
  • masline feliate
  • 3 cremwursti taiati rondele/salam feliat

Preparare blat:

Puneti drojdia si zaharul intr-un bol incapator. Daca folositi drojdie proaspata, o sfaramati cu o furculita. Turnati deasupra apa calda si amestecati pana se dizolva (1). Asa cum am mai mentionat, este foarte important ca apa sa nu fie fierbinte, deoarece „ucide” drojdia. De asemenea, nu trebuie sa fie nici rece, pentru ca nu o activeaza.

Dupa ce se dizolva drojdia, puneti cele 4 linguri de ulei si cam 1/3 din faina si amestecati bine cu o lingura de lemn (2). Adaugati apoi restul de faina si sarea si framantati pana ce aluatul se dezlipeste de peretii bolului (3). Acoperiti cu folie de plastic/ prosop de bucatarie si lasati o jumatate de ora la crescut (4), la o temperatura calduta. Il puteti lasa langa calorifer sau in cuptorul stins, dar cu lumina aprinsa.

Cuptorul trebuie sa fie foarte bine incins cand bagati pizza, asa ca trebuie aprins la 240°, cu circa 20 de minute inainte.

mykitty.ro

Prepararea sosului

Usturoiul tocat marunt se caleste la foc mic, in cele 3 linguri de ulei, pentru 10-15 secunde (5). Puneti apoi rosiile, amestecati si lasati cam 1 minut pe foc (6). Adaugati zaharul, dafinul, oregano, busuiocul, piperul si sarea (7). Acoperiti cu capac si lasati la foc mic cam 10 minute din momentul in care incepe sa fiarba, amestecand ocazional. Cand este gata (8), il lasati sa se raceasca usor.

Coacerea

Dupa ce aluatul a crescut, se taie in doua (nu se rupe). Din una dintre bucatile de aluat se intinde o foaie de dimensiunea tavii si se pune in tava tapetata cu hartie de copt (9). Daca va este mai usor, puteti intinde foaia direct pe hartia de copt, apoi o mutati cu totul in tava.

Odata pusa prima foaie, intindeti pe ea jumatate din sos, si jumatate din cremwursti, masline si mozzarella rasa (10). Se intinde o alta foaie din cealalta jumatate de aluat si se aseaza in tava, peste prima foaie (11). Se unge cu sosul ramas, se presara restul ingredientelor, iar deasupra, feliile de mozzarella (12).

Se baga in cuptorul preincins la 240° si se coace 15-18 minute.

O lasati sa se raceasca putin, 3-4 minute, apoi o puteti taia.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.